Recunosc ca subiectul asta a venit la recomandarea unei mamici care mi-a scris acum o saptamana rugandu-ma sa scriu cateva ganduri. De atunci il tot plimb printre emisfere si nu pot sa nu-l internalizez si sa ma gandesc la mine si la perioada mea de adolescenta si de prim contact cu mancarea si cu imaginea corpului meu de atunci.

Sigur ca la intrebarea ei “ce sa le dau adolescentilor mei sa manance?” mi-au venit in cap ultimele ghiduri de nutritie cumparate nu cu mult timp in urma si am rasuflat usurata ca ma descurc de un raspuns si la intrebarea asta. E acolo un tabel tare frumos cu marimi de portii si grupe alimentare. Doar ca mi-am amintit brusc cata proza exista in viata reala pe langa acest tabel.

Am sa fac cateva postari pe subiectul asta si desi nu sunt psiholog de formare am sa-l scriu in stilul meu: direct si din suflet. Sper sa iasa ceva de ajutor.

Tot pe subiectul asta pregatesc pentru voi o surpriza tare frumoasa, luna viitoare, la care muncesc impreuna cu o mana de oameni frumosi care cred in mine (eu numai asa am in jurul meu, am un noroc extraordinar). Va mai spun eu zilele urmatoare ce si cum.

Dand putin timpul inapoi mi-am amintit urmatoarele cuvinte ce mi-au definit relatia cu mancarea:

1. “Eu ma ingras din apa. Am asa un corp nenorocit ca orice as manca ma ingras.” Sigur ca la varsta aia cam crezi tot ce auzi. Si nu am putut sa nu ma intreb, doamne daca si eu o sa fiu la fel?. Ce necaz, ce ghinion sa faci bine si sa iasa rau. Inveti inca de pe atunci ca viata e dura si nedreapta. Iar asta iti cam taie din aripi. Copiii trebuie lasati sa copilareasca nu sa care sacii de moara ai vietii adulte. Trebuie incurajati sa creada ca daca fac bine o sa iasa tot bine si ca nu exista in Univers o forta oculta care ii asteapta la colt sa le rastoarne carul cu vise;

2. “Femeile slabe sunt rele si d-aia sunt asa”. Paralela intre caracter si numarul de kilograme te face sa nu mai intelegi nimic si sa nu stii daca in viata e mai bine sa fii rau si slab sau bun si gras. Multa confuzie intr-o minte care si asa e plina de necunoscute;

3. “Ma urasc ca nu ma pot opri din mancare”. Sa-ti vezi mama nemultumita de corpul ei atunci cand se uita in oglinda este dureros si iti induce ideea ca si tu sa faci acelasi lucru. Nici un copil nu vrea sa-si vada parintii tristi. Te simti neputincios la genul asta de suferinta pentru ca nu stii cum poti sa ajuti iar pentru tine mama e mult mai mult decat suma kilogramelor sale. Si genul asta de abordare te mai invata ceva foarte bolnav: sa iti apreciezi caracterul si fericirea dupa numarul kilogramelor tale. Sa te valorizezi in functie de cum arata corpul tau. Si o spun inca o data ca desi caut sa dau formelor din jurul meu contururi cat mai fine, interiorul unei persoane este cu mult mai important decat fatada;

4. Episoadele de bulimie (surprinse pe ascuns) ale mamei mele m-au facut ca la varsta maturitatii in momente de emotii puternice sa ii urmez exemplul si sa fac fix la fel. Pentru ca nu-I asa, oricat am vrea sa depasim traumele parintilor nostri din pacate suntem mult mai asemanatori cu ei decat avem puterea sa o recunoastem. Iar eu in ultima perioada resimt asemanarile astea foarte puternic si imi vine sa-mi pup fiecare particica de corp de drag si de bucurie ca directia mea e in sus catre senin si iubire;

5. Remarcile dureroase la diferite parti ale corpului. “Uita-te la tine ce burta ai” “ Grasuta lu’ mama” “Trage fusta mai jos ca ai genunchii urati” etc. Stiu ca de cele mai multe ori intentiile sunt bune, scopul declarat fiind de a motiva persoana respectiva sa manance mai putin. Doar ca e dezastru cat de greu se sterg cuvintele astea din mintea persoanei in cauza. Pentru ca nu-I asa, ai incredere totala in cei care te-au crescut si ei iti arata primii adevarul in viata. Si e greu sa ajungi sa-ti iubesti corpul, cu toate imperfectiunile lui perfecte, daca in copilarie mama ti-a tot repetat cat de mult se uraste si n-ai auzit-o macar o singura data vorbindu-l de bine;

6. “N-ai voie sa mananci alimentul X”. Cand mama mi-a spus prin scoala primara, soptind complice la masa in timp ce eram cu toata lumea “Mananca fara paine” m-am simtit cea mai pedepsita fiinta din univers. Sigur mancarea de pe masa era in toate felurile numai dietetica nu, painea fiind, judec eu acum, cel mai dietetic aliment de pe masa. M-a durut diferenta pe care a facut-o fata de sora mea (ea avea voie) si faptul ca a zis-o incet ca si cum era ceva rusinos. Cred ca atunci am simtit pentru prima oara sentimentul de revolta si nevoie sa mananc fix ce nu aveam voie. Asa, mult, aiurea, ca sa-I fac in ciuda si sa vad ce se intampla apoi.

Cam asta a fost pastila pentru azi. Astept sa-mi spuneti daca vreti sa continuam tratamentul 🙂.

Pana atunci va mai spun un gand, ca dragostea nu se spune pe vorbe ci se arata, se invata, se copiaza, se transmite in pasi mici dar repetitivi, se regaseste in gesturi, in zambete in oglinda surprinse in treacat, in culori vii in care iti imbraci corpul, in umeri lasati goi in raza soarelui, in genunchi scaldati de priviri curioase.

Iesi din carapace si arata-te lumii cu tot ce ai mai adevarat in tine!. Sufletul tau are nevoie de o casa cu ferestre curate si usa fara lacat. Il deschidem impreuna? .. ❤❤

Adolescenta si mancarea

06 februarie 2020